Despre carte: 2002 / „Plăcerea limbajului... Acest gând m-a bântuit încă din copilărie. Inevitabil apare o comparație cu un fumător de opiu care caută orice justificare – etică, medicală, creativă – pentru dependența sa. Cu toate acestea, nu mă consider așa. Angajamentul față de invenția lingvistică este în întregime rațional și nu există nici cea mai mică perversitate în dorința de a potrivi conceptele cu combinații de sunete, astfel încât combinarea lor să ofere plăcere. Plăcerea de a inventa limbi este mult mai mare decât plăcerea de a învăța o limbă străină - cel puțin pentru oamenii cu o anumită mentalitate; este mai proaspăt, mai personal, pentru că notoria metodă de încercare și eroare este pe deplin implementată în ea. În plus, se poate dezvolta în creativitate: inventatorul limbilor creează, șlefuind contururile simbolurilor, îmbunătățind complexul de concepte... Cuvântul în sine, lipsit de legătură cu sensul, adică o combinație fără sens de sunete la prima vedere, poate oferi plăcere; această combinație de sunete are o frumusețe aparte, evocând frumusețea jocului de lumini și umbre pe frunzișul verde, sau liniile netede ale unei creaste de dealuri sau curcubeul multicolor..»